Psalms 75

Pentru dirijor. De cântat precum „Nu distruge!“. Un psalm al lui Asaf. O cântare.

1Ție Îți aducem mulțumire, Dumnezeule,
Îți aducem mulțumire căci Numele Tău este aproape,
astfel că oamenii mărturisesc minunile Tale!

2„Când voi hotărî că a sosit vremea,
Eu“, zice Domnul, „voi judeca cu imparțialitate!
3Când lumea se clatină, cu toți locuitorii ei,
Eu sunt Cel Care îi întăresc stâlpii“. Selah
4Le-am zis lăudăroșilor: „Nu vă lăudați!“,
iar celor răi: „Nu vă ridicați capul sus!“.
5Nu vă ridicați capul așa de sus
și nu vorbiți cu atâta aroganță,
6căci nici de la est, nici de la vest
și nici din deșert nu vine înălțarea,
7ci Dumnezeu este Cel Ce judecă!
El coboară și tot El înalță!
8Căci în mâna Domnului se află un pahar;
vinul spumegă în el, complet amestecat.
Când El varsă vinul din pahar,
toți cei răi de pe pământ îi beau până și drojdiile.

9Eu însă voi vesti întotdeauna aceste lucruri;
voi cânta spre lauda Dumnezeului lui Iacov!
10Voi face să înceteze toată puterea celor răi,
dar puterea celui drept va crește.
Copyright information for RonNTR